Eminescu şi regina României

Regina Elisabeta, soţia marelui nostru rege Carol I de Hohenzollern, avea unele veleităţi literare. Scria versuri şi proze în limba germană, semnându-le cu pseudonimul Carmen Sylva. Personalităţile culturale ale timpului ştiau că încercările ei erau  modeste; de aceea, păstrau tăcerea cuvenită şi se abţineau să elogieze aceste producţii literare, pe care linguşitorii casei regale le ridicau în slăvi.

Carmen Sylva, care nu ştia o boabă româneşte (deşi venise de multă vreme la Bucureşti) a auzit de talentul poetului şi, curioasă, a dorit să-l cunoască personal, poftindu-l la curte prin criticul şi omul de cultură Titu Maiorescu. Fără o prealabilă consultare a lui Eminescu, domnul Maiorescu a făgăduit reginei o întrevedere, aceasta fiind încântată că invitatul cunoaşte fluent germana şi, desigur, îi va lăuda creaţiile literare. Fireşte, poetul ar fi dat bucuros bir cu fugiţii, dacă nu s-ar fi gândit că-l pune pe Maiorescu (protectorul său) într-o situaţie delicată faţă de regină.

Aşa se face că Eminescu, îmbrăcat într-o redingotă cam strâmtă, de împrumut, soseşte cu un cupeu elegant la palatul regal, exact la ora stabilită. În superbul salon de primire, unde poetul a îngenuncheat, sărutându-i ceremonios mâna, s-a iscat o convorbire literară, evident în limba germană.

Se povesteşte că, în timpul audiţiei, regina Elisabeta i-a întins o poezie de-a ei ca s-o citească şi să-şi exprime părerea. Cu ochii săi negri şi adânci, Eminescu a citit şi recitit calm producţia şi apoi, cu originala lui sinceritate, i-a spus:

– Majestate! În forma actulă, cred c-ar fi bine să nu fie publicată. Mai trebuie cizelată …

Înfruntarea directă a acestui boem înfumurat o supără însă pe Carmen Sylva. Făcând uz de autoritatea sa regală, ea îi răspunse pe un ton apăsat:

– Uiţi că vorbeşti cu regina României?

-Nu uit, Majestate ! se zice că a replicat tăios orgoliosul poet. Vorbesc cu regina României, dar nu cu regina poeziei.

Audienţa s-a încheiat repede. Eminescu s-a înclinat şi, fără să-i mai sărute reginei măna, a părăsit salonul, simţind cum redingota de împrumut îl strânge la umeri.

Se mai spune că, mai târziu, Carmen Sylva a dorit să se răzbune pe poet. Când s-a citit la palat Luceafărul lui Eminescu,  regina  Elisabeta şi-a exprimat părerea, absolut personală, că lungul poem „nu-i decât o imitaţie nereuşită după Vasile Alecsandri”. Livia, fiica lui Maiorescu, prezentă  la această lectură, scrie mai apoi ironic despre aprecierea  neinspirată a reginei: „creier regal! …”

Autor articol – Roca Alina, clasa a XI-a B.

(Bibliografie: Viaţa ilustrată a poetului nemuritor de Boris Crăciun)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: