In sfarsit, a venit primavara!
“A trecut iarna geroasa,
Campul iata-l inverzit,
Randunica cea voioasa
La noi iarasi a venit.
Dintr-o creanga -n alta zboara
Sturzul galben aurit,
Salutare , primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!
Turturelele se-ngana,
Mii de fluturi vezi zburand
Si pe harnica albina
Din flori miere adunand.
Canta cucu-n dumbravioara
Pe copacul inflorit,
Salutare, primavara,
Timp frumos, bine-ai venit!”
(“Primavara”, de Vasile Alecsandri)
Ne-am luat cu alte treburi si am uitat sa adaugam macar o poezie pentru mame, de ziua lor, pe 8 martie. Dar cum ele sunt cele mai rabdatoare fiinte, cu siguranta ca ne vor intelege si ca ne vor ierta. Asadar,sa ne amintim de:
Faptura mamei
“Usoara, maica, usoara,
C-ai putea sa mergi calcand
Pe semintele ce zboara
Intre ceruri si pamant.
In priviri c-un fel de teama,
Fericita totusi esti
Iarba stie cum te cheama,
Steaua stie ce gandesti.”
(Autor: Grigore Vieru)
Morala … speram noi: mai bine mai tarziu decat niciodata. 🙂
Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva – de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul de martisor, format din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-sterilitate.
Snurul era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici, Florii, Paste, Armindeni sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi, era agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin, cires, se punea sub closca ori se agata la icoana.
Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita “bautul martisorului”. Cu trecerea timpului, de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc.
Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii, moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara.
Despre istoricul mărțișorului, Tudor Arghezi afirmă în volumul „Cu bastonul prin București”:
„La început, atunci când va fi fost acest început, mărțișorul nu era mărțișor și poate că nici nu se chema, dar fetele și nevestele, care țineau la nevinovăția obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea și nu era nici un leac.
Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând „farmece” și făcând și de dragoste, au învățat fetele cu pistrui să-și încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahală și centru ieșeau în martie cu firul la gât. …
Vântul ușurel de martie, care împestrița pleoapele, nasul si bărbia, se numea mărțișor și, ca sa fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zinții de mart. Dacă mai spunem că firul era și roșu,înțelegem că el ferea și de vânt, dar si de deochi”.
Martisorul este strans legat de traditia romaneasca: el nu se intalneste decat in spatiul carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate, care l-au preluat de la acestia. Obiceiul este cu mult anterior crestinismului, stand in legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat primavara.”
El era un fel de talisman care se oferea împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie cu ocazia anului nou la geto-daci, care începea la 1 martie, menit sa poarte noroc. Amintim că așa-numitul „Calendarul popular la geto-daci” avea două anotimpuri: vara și iarna. În felul acesta, luna Martie era prima luna a anului.
Legenda spune ca Baba Dochia este cunoscuta drept o zeita agrara foarte batrana, care isi gaseste sfarsitul de 1 martie, odata cu venirea primaverii si renaste de Sfintii Mucenici, pe 9 martie. In mitologia romana, Baba Dochia este asociata cu Hera.
Se spune ca Baba Dochia a fost una din cele mai rautacioase soacre, ea trimitandu-si nora sa culeaga fragi in varful muntelui intr-o zi de 1 martie. Norocul face ca pe drum fata sa intalneasca un mosneag care i-a dat o gramajoara de fragi.
Surprinsa fiind de aparitia fetei cu fragii, ea se hotaraste sa plece cu oile la munte. Baba Dochia imbraca cele noua cojoace, fiind convinsa ca iarna a cedat in fata primaverii. Vremea prietenoasa o determina in cele din urma sa lepede, treptat, toate cojoacele, ramanand total descoperita in lupta cu gerul si ploaia, iar vestita baba si turma de oi se transforma instant in sloiuri de gheatza, care cu timpul s-au tranformat in piatra. Se spune ca asa s-au format “Babele” din Muntii Bucegi.
O alta varianta a legendei relateaza intentia Babei Dochia de a urca pe munte, dar de data aceasta alaturi de fiul sau, Dragobete. Datorita ploii de 9 zile care le-a zadarnicit planurile, Dochia se hotarareste sa dea jos, pe rand, cojoacele a caror greutatea crescuse considerabil. Astfel, se spune ca zilele schimbatoare de la inceputul lui martie se datoreaza exclusiv Babei Dochia, care isi scutura cojoacele de ploaie.
Ciobanii incearca sa o previna ca nu e timpul urcarii oilor la munte, insa Dochia refuza orice sfat, si, mai mult, se cearta si cu Marte, caruia ii adreseaza chiar cateva cuvinte jignitoare. Furios, Marte decide sa imprumute de la fratele sau mai mic, Februarie, cateva zile geroase. In acest fel, Baba Dochia isi gaseste sfarsitul, fiind inghetata.
Alta legenda povesteste ca Soarele,intruchipat intr-un barbat chips,obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate.Stiind care este noua pasiune a Soarelui,un zmeu l-a urmarit si la una dintre aceste incursiuni pe pamant ,l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci adanc din castelul sau. Păsările au încetat să cânte iar copiii nu mai puteau să râdă, dar nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Într-una dintre zile, un tânăr curajos a decis să coboare în beci şi să salveze Soarele.
Majoritatea oamenilor l-au însoţit, dându-i tânărului din puterea lor, pentru a reuşi să învingă puternicul Zmeu. Călătoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. La sfârşitul ultimului anotimp, tânărul a reuşit să afle castelul zmeului, unde era întemniţat Soarele. Si a inceput lupta care a durat trei zile,pana cand zmeul a fost infrant.Fara puteri si ranit,tanarul a eliberat Soarele, facandu-i fericiti pe toti cei care isi pusesera ultimele sperante in el.Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavera venind.
Sangele cald din ranile sale cadeau pe pamant. În timp ce zăpada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primăverii, răsăreau din pământul desţelenit. Când ultimul strop de sânge s-a scurs pe zăpada imaculată, tânărul a murit împăcat că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil.
De atunci oamenii obişnuiesc să împletească doi ciucuri: unul alb şi altul roşu. Culoarea roşie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce e frumos şi rămâne simbolul sângelui bravului tânăr. Albul simbolizează puritatea, sănătatea şi ghiocelul, prima floare care apare primăvara.
Conform unei alte legende populare, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat.
Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei pe zăpada.
Va uram o primavera frumoasa alaturi de cei dragi!!!
(articol de Zamfiroiu Miruna, clasa a V-a A)
Se pare ca haretzilor le place sa scrie poezii de iubire.
Asadar, Raluca se intreaba:
Si te-am iubit odata,
Si ce te-am indragit,
Si ce tineam la tine,
Dar totul a murit …
De ce-ai plecat de aici?
De aici, de langa mine,
Cand te iubeam asa …
Mai mult decat pe mine?
Ai inima de gheata?
Sau ce s-a intamplat?
Raspunde tu iubite,
Chiar m-ai uitat?
(Raluca Ciocarlan) – poezia inceputurilor
Ne-am gandit sa oferim cateva martisoare virtuale, celor care ne viziteaza blogul si anume elevilor, parintilor, profesorilor, prietenilor si oricarei persoane poposeste fie si din intamplare pe aceasta pagina web.
Speram sa va placa!
De la lume adunate si-napoi la lume date!
si inima noastra –
O primavara frumoasa va dorim!
Rasfoind cartea Arta de a asculta
de Madelyn Burley-Allen,
atentia ne-a fost retinuta un pasaj,
care se potriveste foarte bine cu ceea ce profesorii
de limba si literatura romananumesc lectura expresiva:
“Cititul depinde uneori intr-o masura atat de mare de ascultare,
incat pare a fi o extensie a acestei aptitutini.
Orice copil va reusi sa citeasca un text
mai corect, dupa ce va fi ascultat
si va si discutat despre el.
Astfel, abilitatea
de a asculta
stabileste,
se pare,
limitele
aptitu-
dinii
de a
citi.”
Toate poeziile publicate pana acum pe blogul haretzilor
sunt scrise de copii din clasa a V-a sau din clasa a VI-a.
Iata ca pentru ultima zi din februarie v-am pregatit o poezie semnata de un licean:
Sarutul
Te astept,
te plang,
mi-e dor de tine …
Iubito, cand o sa revii
Ca sa te tin in ale mele brate?
Sa te sarut?
Sa te ascult?
Oh, cand?
(Alexandru Dionis)
Reluam, un pasaj biblic
si mai adaugam o melodie a la Vama Veche
Cu un prenume de sfant si unul de floare, deosebita floare,
nu oricare …
am zice noi ca Iustin Narcis Ianau este un fel de Cenusareasa
descoperita de cei de la Romanii au talent.
Adolescentul din Bacau chiar are talent si datorita vocii sale nescolite,
a reusit sa ridice o sala intreaga in picioare!
Asadar, … aurul straluceste si in noroi, nu este doar o zicala, ci un adevar.
Si ar mai fi una – “nasc si in Moldova oameni!” …
Sufletu-mi nemarginit,
Inima ti-e tare,
Sufletu-mi, fara scapare
Iubirea e mare!
Cu capul pe umarul tau,
Imi imaginez perechea perfecta,
Tinandu-ne de mana
Vom fi mereu impreuna!
Nimeni nu-i ca tine,
Nimeni nu-i ca mine,
Nimeni nu-i ca noi,
Ca noi amandoi …
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de noi…
Mi-e dor …
(autor – Andreea Amariei, clasa a VI-a A)
Haretzii's Blog 